Cel de-al doilea obiectiv pe care şantierul îl depăşeşte înafara ariei sale de activitate, este educatia. Visul nostru este să ajutăm copiii să-şi construiască un viitor şi o carieră bună bazate pe nişte principii solide. Lumea se schimbă în fiecare secundă la fel şi principiile şi cunoştinţele ce stau la rădăcina unei educaţii strălucite. Dacă şi tu sprijini educaţia şi îţi doreşti să aduci un element de noutate în cadrul acestui sector, noi aşteptăm propunerile tale.

Proiecte 2020

SHIPDX, CASE AUTONOME PLUTITOARE


Partener: Asociația Arhitecților Navali
Beneficiari: studenți
Locaţie: Galaţi
Anul de lansare: 2020
Buget: 6.000 Euro

Care sunt problemele reale?

O problemă des întâlnită în momentul angajării este dată de experiența acumulată în domeniu. De-a lungul anilor de studii, învățământul românesc pune accent pe doctrină, excluzând practica. Astfel, chiar și după absolvirea ciclului universitar, majoritatea studenților constată că nu sunt făcuți pentru meseria respectivă, sau că nu pot pune în aplicare noțiunile acumulate.

Soluţiile găsite?

Ship Design Excercise a început ca fiind singura competiție dedicată studenților Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, ulterior ajungând o competiție internațională. Idea principală a acestui concurs este de a provoca tinerii studenți să producă anumite designe-uri navale, în funcție de temele propuse.

Tema din acest an – case plutitoare autonome – a adus în atenția studenților concepte de actualitate din industria navală. Confruntându-se cu un concept nestudiat în facultate, studenților le-au fost propulsate și alte provocări precum: explorarea soluțiilor ecologice pentru a crește conștientizarea sustenabilității și reducerii poluării mediului înconjurător.

Inițial, au fost înscrise 10 echipe participante, dintre care doar 6 s-au calificat în etapa finală. 2 dintre echipele calificate au fost din Polonia. Fiecare echipă a fost evaluată de un juriu alcătuit din: reprezentanții sponsorilor, organizatori, profesori ai Facultății de Arhitectură Navală Galați și profesori ai Universității Tehnice din Gdansk.

Criterii de jurizare:

  • Design responsabil,
  • Soluții de sustenabilitate,
  • Inovație,
  • Energie Verde,
  • Lucru în echipă,
  • Conștientizarea comercială.

Rezultatele:

  • Locul 1- Dao Innovation – din România – premiu în valoare de 2000 Euro
  • Locul 2 – Baltique- din Polonia – premiu în valoare de 1500 Euro
  • Premiul 3- Nautilus – din România – premiu în valoare de 1000 Euro

GRANTUL ȘTIINȚESCU, EDIȚIA A II-A


dsga support stiintescu grant

Partener: Fundatia Comunitară Galati
Beneficiari: elevi
Locaţie: Galaţi
Anul de lansare: 2020
Buget: 27.594,00 lei

Care sunt problemele reale?

Orice revoluție sau descoperire care a schimbat o generație, modul în care vedem sau funcționăm a avut în spate o cercetare, un proces științific, niște măsurători și bineînțeles instrumente. Astfel, Fundația Comunitară Galați organizează anul acesta cea de-a doua ediție a proiectului Național Științescu.

Soluţiile găsite?

Implementarea celei de-a doua ediții Științescu, oferind fiecărui sponsor posibilitatea de a se implica activ în două dintre cele 10 proiecte înscrise.

Irina Șerban Atanasiu – Grant manager al proiectului spune despre colaborare cu Șantierul Naval Damen Galați - "Inițial, implementarea acestui program nu ar fi fost posibilă fără partenerul nostru local, care ne susține încă de la prima ediție , Damen Shipyards Galați. Împreună, împărtășim aceeași viziune despre Galați, vrem să dezvoltăm comunitatea și interesul tinerilor către tehnologie și industrie. Vorbim despre un parteneriat și o investiție pe termen lung în educația STEAM, care-i echipează pe copii cu un mod de gândire critic, explorativ. Damen este în Galati de peste 20 de ani și e un fin observator al schimbării pieții muncii, precum și a pregătirii profesioniștilor în domeniu. Trăim într-un viitor STEAM, iar joburile din viitor vor fi și mai STEAM și este nevoie să conlucrăm."

Ideile câștigătoare pentru ediția 2.0 Științescu Galați:

  • Natura în laborator
  • Fabrica
  • Abricasa
  • Smart Habitat
  • Clubul de Științe CNMK
  • Îmblânzirea științelor
  • OZOFUN în școala mea
  • 3D Honey
  • Universul RădăȘtiințescu
  • Tecuci, mesaj din viitor

Dintre cele 10 inițiative, Șantierul Naval Damen Galați oferă sprijinul său afectiv în proiectele Abricasa și Fabrica. Proiectul Fabrica se ghidează pe construirea unor jucării hi-tech cu ajutorul imprimantei 3D și implementarea unor ateliere de tehnologie, în timp ce Abricasa se consolidează pe activități de bricolaj prin construirea unor căsuțe hrănitori pentru păsări, pirogravură, ornitologie.

Rezultatele:

  • Re-energizarea educației STEAM
  • Exersarea gândirii critice şi a lucrului în echipă
  • Încurajarea copiilor să afle sensul ultim al științelor
  • Mişcare comunitară
  • Dezvoltarea comunității, precum și a interesului tinerilor către tehnologie și industrie
  • Îmbunătăţirea relaţiei dintre profesor şi elev

Proiecte 2019

SHIPDX2019


ShipDx 2019 Competition

ShipDX reprezintă prima competiţie destinată studenţilor Facultăţii de Arhitectură Navală.

Scopul principal al organizării acestei competiţii este de a convinge studenţii să vină cu un design practic în urma unei teme propuse şi a unui scenariu complex inspirat din viaţa reală. Concursul este organizat de cei de la GLO MARINE. Împreună cu profesorii universitari au identificat nevoia elevilor de a-şi dezvolta abilităţile tehnice, precum şi de a-şi testa abilităţile de lucru în echipă şi creativitatea atunci când se confruntă cu provocarea de a proiecta un produs.

Scopul concursului este de a introduce studenţii în elementele de bază ale designului navei, precum şi de a le expune conceptului de măsurare a indicilor de rezistenţă prin testele cisternelor de remorcare, folosind rezervorul de remorcare al Facultăţii de Arhitectură Navală. Elevii sunt obligaţi să proiecteze, să construiască un model şi să măsoare rezistenţa prototipului de navă. Modelul care va înregistra cea mai mică rezistenţă va câştiga competiţia.

Tema competiţiei din acest an este nava de pescaj. Şantierul Naval din Galaţi a sponsorizat acest proiect cu suma de 3,000 Euro, sumă destinat exclusiv premiilor.

COMPETIŢIA INTERNAŢIONALĂ DE ROBOTICĂ – FIRST LEGO LEAGUE JUNIOR


The international finals of the contest First Lego League Junior

Partener: Clubul de robotică Sophia Science, Echipa Apollo 18
Beneficiari: elevi
Locaţie: Detroit, USA
Anul de lansare: 2019
Buget: 7.133,70 RON

Care sunt problemele reale?

Roboții sunt doar vehicule utilizate de copii și tineri pentru a învăța noțiuni din domeniu STEM (Science, Technology, Engineering and Math) și pentru a dezvolta abilități de viață. În oraşul nostru ideea de robotică nu este îmbrăţişată de foarte mulţi copii cu vârstele sub 10 ani. Fondurile economice reprezintă unul dintre aceste motive şi cea mai mare problemă întâmpinată de participanţi la concursurile de robotică.

Soluţiile găsite?

Clubul de robotică educațională SOPHIA SCIENCE a demonstrat că echipele pregătite în cadrul Asociatiei Galatzi 2020 pot realiza proiecte de calitate și pot reprezenta cu onoare România la competițiile internaționale. În zona noastră există copii inteligenți și dornici de performanță, capabili să direcționeze abilitățile lor într-un domeniu de viitor. Echipa Apollo 18 a câştigat premiul I la Competiţia Naţională First Lego League Junior, dobândind dreptul de a participa la Competiţia Internaţională desfăşurată în acest an în Detroit, USA.

Şantierul Naval Damen Galaţi vine în ajutorul echipei cu un sprijin financiar menit să acopere cheltuielile ocazionate de transportul şi cazarea din Detroit.

Rezultatele:

  • Echipa Apollo 18 a fost premiată pentru lucrul în echipă şi spiritul de care au dat dovadă, obţinând premiul Cooperativ Poster.
  • Doi dintre membrii echipei au fost selectati să prezinte premiile pentru categoria lor de vârstă în cadrul Galei concursului, desfăşurată pe stadionul Ford Field.

ȘANTIERUL NAVAL DAMEN ȘI ARCELORMITTAL GALAŢI CONTINUĂ SĂ SPRIJINE PERFORMANȚA ÎN EDUCAȚIE


Damen Shipyard Galati and Arcelor Mittal Galati continue to support performance in education

Pentru al cincilea an consecutiv, cei doi piloni principali ai economiei locale au premiat elevii cu rezultate notabile / remarcabile la invatatura din judetul nostru. Ocupanții primelor trei locuri ai olimpiadelor școlare la nivel național și membrii loturilor naționale au fost recompensați în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard‟ in data de 11 iunie, dupa care, impreuna cu profesorii si invitatii lor au asistat la un spectacol muzical. Premiile oferite sunt cele mai mari de acest tip în România.

Actiunea face parte, alaturi de multe altele asemenea, din programul nostru de responsabilitate sociala si reflecta amploarea pe care o acordam segmentului educatiei si valorificarii resursei umane. Rezultatele din acest an ne-au surprins in mod placut. Diversitatea disciplinelor premiate ne indeamna sa nu oprim aceasta traditie si sa fim mandri de cei ce reprezinta viitorul.

Cele două companii și-au consolidat parteneriatul şi în cadrul altor proiecte educaţionale locale aducȃnd astfel constanţă în susţinerea tinerei generaţii din Galați.

DAMEN DINCOLO DE NAVE. INVITAŢIE LA TEATRU


Social Responsibility

Teatrul este o artă vie, o transpunere de sentimente ce depăşesc sfera prezentului şi te introduc în sfera imaginarului. Teatrul este jucat pentru cei din sală, nu pentru cei de pe scenă. "Teatrul este acolo unde se întâmplă spectacolul." aşa cum proclama îndrăgitul actor Marius Manole.

Duminică, 05.05.2019, a reprezentat o zi de sărbătoare atât pentru Şantierul Gălăţean cât şi pentru numeroşi copii afiliaţi Fundaţiei Familia, Fundaţiei Inimă de Copil şi nu numai. Împreună au sărbătorit arta frumosului.

Sprijinit de Teatrul Dramatic Fani Tardini şi Teatrul de Păpuşi Guliver, Şantierul Naval Damen Galaţi a lansat o invitaţie la teatru, promovând astfel unul dintre elementele definitorii ale companiei – educaţia. Atât copiii, cât şi adulţii, au păşit pragul Teatrului Dramatic, păstrând permanent în suflet copilăria. În scenă au fost puse piesele Cei trei purceluşi şi O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale.

"Nimic nu ne poate bucura mai mult decât zâmbetele inocente apărute pe chipurile firave ale copiilor. Plăcerea a fost şi mai mare atunci când am aflat că pentru unii copii era pentru prima dată când priveau o scenă de teatru, dar şi atunci când mulţumirile au venit din partea adolescenţilor ce se pregătesc de Evaluarea Naţională, comedia "O scrisoare pierdută" ajutându-i să înţeleaga mai bine piesa studiată. Şantierul Naval Damen Galaţi încurajează metodele alternative de educaţie, implicit teatrul şi îşi doreşte ca îndemnul "Hai la teatru!" să devină din ce în ce mai actual în rândul tinerilor." ne mărturiseşte Alina Ghica – reprezentanta Şantierului Naval Damen Galaţi din funcţia de Coordonator Proiecte Sociale.

SHAPE & DISCOVER


Partener: Asociatia Internationala a Studentilor din Economie si Management (AIESEC)
Beneficiari: elevi
Locaţie: Galaţi
Anul de lansare: 2019
Buget: 7.615,00 Ron

Care sunt problemele reale?

Abilități precum inteligența emoțională, competența interculturală, gândirea critică și creativitatea reprezintă câteva dintre lacunele sistemului educaţional local. Lipsa unui sprijin în acest sens conduce la o rată a şomajului semnificativă.

Soluţiile găsite?

Împreună cu AIESEC, soluția pe care o propunem este un plan de 4 ani destinat unui student, timp în care acesta se va dezvolta într-o manieră sănătoasă, va ști cum să-și folosească abilitățile în avantajul lui și cum să inspire oamenii din jur.

Shape este un proiect care are ca scop completarea sistemului educațional tradițional. În zilele noastre, elevilor români le sunt oferite cunoştinţe tehnice solide. Acest proiect își propune să completeze sistemul educațional, creând o experiență educațională mai vastă pentru tinerii care îşi doresc să se descopere. Shape este conceput ca un instrument pentru elevii de liceu, instrument ce le conturează comportamentele și convingerile necesare unei cariere de succes.

Discover este un proiect destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani. Voluntarii internaţionali desfăşoară o serie de sesiuni în care îi ajută pe cei tineri să se descopere, să se înţeleagă, să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă, să-i inspire pe cei din jurul lor şi să militeze pentru o lume mai bună.

Rezultatele:

  • 1120 beneficiari;
  • Definirea propriului stil de leadership;
  • Îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare în situaţii de urgenţă;
  • Lucrul în echipă
  • Dezvoltarea cunoştinţelor „ out of the box”
  • Dobândirea de cunoştinţe privind gestionarea situaţiilor critice;
  • Înţelegerea punctelor tari, a slăbiciunilor şi a valorilor;
  • Sprijin pentru crearea unui plan de carieră bazat pe valorile, punctele forte și slăbiciunile lor;
  • Îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbă engleză.

Priveşte Video

Proiecte 2018

CAMPIONATUL NAŢIONAL DE ROBOTICĂ "FIRST TECH CHALLENGE”


Partener: Fundatia Colegium Vasile Alecsandri, echipa ByteForce
Beneficiari: elevi
Locaţie: Galaţi
Anul de lansare: 2018
Buget: 8.908,68 RON

Care sunt problemele reale?

Inovaţia nu se limitează la teoriile despre ştiinţă şi tehnologie acumulate într-un program educativ. Inovaţia este strâns legată de creativitate şi îndemânare. Nevoia de a susţine comunitatea prin educaţie devine din ce în ce mai stringentă.

Soluţiile găsite?

Eforturile de sprijinire a proiectelor ce încurajează gândirea „ out of the box” creşte din ce în ce mai mult, atunci când suntem înconjuraţi de oameni conştienţi de importanţa ştiinţei şi educaţiei în România. Astfel, Şantierul Naval Damen din Galaţi sprijină echipa de robotică ByteForce în participarea la Campionatul Naţional de Robotică „ First Tech Challenge”, implicit viziunea fondatorului competiției FIRST, Dean Kamen, de „a transforma cultura prin crearea unei lumi în care știința și tehnologia sunt celebrate și în care tinerii aspiră să devină lideri ai acestora”.

Rezultatele:

  • Participarea echipei ByteForce la Campionatul Naţional de Robotica „First Tech Challenge”;
  • Obţinerea premiului PROMOTE AWARD 2nd place.

Priveşte Video

DAMEN, DINCOLO DE NAVE


Social Responsibility

Project: Damen, dincolo de nave. Investim în educaţie şi sănătate. Investim în viitorul comunităţii.

Damen Galaţi este o companie deschisă către nou, implicată în comunitate şi transparentă. Ţintele pe care şi le-a setat conducerea şantierului depăşesc sfera obiectului de activitate şi presupun implicarea susţinută şi constantă în satisfacerea nevoilor comunităţii şi protejarea mediului. Educaţia reprezintă unul dintre sectoarele asupra cărora îşi apleacă constant atenţia.

Vineri, 29 martie 2019, directorul executiv al Şantierului Naval Damen Galaţi, Rino Brugge, alături de omologii săi de la Arcelor Mittal, Bogdan Grecu şi Electric Navinstal, Simona Iosifescu, s-a întâlnit cu Excelenţa Sa, Hans Klemm, ambasadorul SUA, în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia Comunitară Galaţi, în programul Ştiinţescu. Vizita la atelierele lui Științescu, primul program de educație nonformală STEAM din județ, s-a desfăşurat la Şcoala nr. 17 .

Şantierul Naval Damen Galaţi este unul dintre sponsorii principali ai Fondului Ştiinţescu prin care se urmăreşte încurajarea educaţiei cu ajutorul ştiinţelor şi a tehnicilor de învăţământ „out of the box” pentru tinerii din România.

“Fondul Ştiinţescu se încadrează perfect in strategia noastra de a sprijini educaţia, sănătatea şi serviciile sociale din comunitate. Suntem mândri că Şantierul Naval Damen Galaţi a luat parte încă de la început în implementarea Proiectului Ştiinţescu în oraşul nostru. Dorinţa de continua eforturile de sprijinire a programului creşte din ce în ce mai mult, atunci când suntem înconjuraţi de oameni conştienţi de importanţa ştiinţei şi educaţiei în România. Mai mult decât atât, suntem încrezători că proiectele desfăşurate în cadrul fondului Stiinţescu vor ajuta la crearea viitorilor mari inovatori români din sectoarele construcţiilor navale şi metalurgiei.” – a menţionat Rino Bruge, Director General al Şantierului Naval Damen Galaţi.

PROIECTUL ŞTIINŢESCU


Proiecte: "Picătura de ştiinţă", "Meteorologie fără formule", "Picătura de ştiinţă", "Matematica muzicii conştiente"

Partener: Fundaţia Comunitară Galaţi, Fondul Ştiinţescu
Beneficiari: elevi
Locaţie: Galaţi
Anul de lansare: 2018
Buget: 20.000,00 lei

Care sunt problemele reale?

Societatea, în general, și comunitatea locală, în special, solicită dezvoltarea unor personalități care să posede gândire critică, justificată pe baza unor experimente, competențe practice și creativitate în rezolvarea problemelor ce apar constant. Aceste probleme sunt datorate şi deficitului de comunicare apărut în relaţionarea dintre cadrele ditactice şi elevi. Din nefericire, tinerii au puţine oportunităţi de a pune în practică noţiunile dobândite.

Soluţiile găsite?

Fundaţia Comunitară, prin Proiectul Ştiinţescu, doreşte să aducă la nivel local elementul de inovaţie. Acest proiect ajută profesorii şi elevii să îşi redescopere pasiunea pentru ştiinţe, tehnologie, să pună în practică teoriile dobândite, creându-se o mai bună colaborare între cadrele didactice şi elevi.

Astfel, proiectele "Picătura de ştiinţă", "Meteorologie fără formule", "Picătura de ştiinţă", "Matematica muzicii conştiente" ajută la promovarea ştiinţelor aplicative în rândul elevilor pentru dobândirea unor abilităţi practice şi încurajarea pasiunii pentru domeniul ştiinţelor naturii şi în mod special pentru studiul abilităţilor necesare într-o societate bazată pe consum. Prin acest proiect se doreşte de asemenea creşterea nivelului de cultură și civilizație prin punerea în contact a elevilor și părinților cu diverse domenii precum: domeniul medical, domeniul alimentar, domeniul matematicii, domeniul industrial. Diminuarea procentului de abandon școlar prin desfășurarea de activități ștințifice interesante reprezintă de asemenea un obiectiv al proiectului derulat.

Rezultatele:

  • Mai multe opţiuni pentru copii
  • Exersarea gândirii critice şi a lucrului în echipă
  • Un mecanism viabil
  • Mişcare comunitară
  • Îmbunătăţirea relaţiei dintre profesor şi elev

CAMPIONATUL MONDIAL NAVOMODELE CLASA C


Social Responsibility

Partener: Clubul Sportiv Nautics Models Galaţi
Beneficiari: sportivi
Locaţie: Galaţi
Anul de lansare: 2018
Buget: 13.882,00 lei

Care sunt problemele reale?

Rezultatele deosebite obţinute de sportivii români la competiţiile internaţionale au dus la alegerea Galaţiului ca loc de desfăşurare a acestui campionat. Participanţii, sosiţi din 17 ţări, au expus în holul Universităţii peste 230 de modele. Lucrările au fost jurizate de o comisie formată din 9 arbitri internaţionali. Modelele câştigătoare au fost premiate cu medalii.

Soluţiile găsite?

Sponsorizarea campionatului cu o sumă de bani, necesară desfăşurării evenimentului şi găzduirii participanţilor.

Rezultatele:

  • Campionatul Mondial Navomodele clasa C a completat cu succes expoziţia aniversară 125 ani de excelenţă în construcţii navale organizată de Şantierul Naval Damen Galaţi. La nivel local, 3 juniori au obţinut 2 medalii de argint şi una de bronz, aceştia aflându-se la prima participare.
  • Campionatul Mondial Navomodele clasa C, desfăşurat pentru prima dată la Galaţi, a fost declarat de către participanţii din întreaga lume ca fiind cel mai bun campionat mondial organizat cu acest scop.

REZULTATE LA OLIMPIADELE ŞCOLARE – ETAPA NAŢIONALĂ


Social Responsibility

Partener: Inspectoratul judeţean Galati
Beneficiari: elevi olimpici
Locaţie: Galaţi
Anul de lansare: 2018
Buget: 92.500,00 lei

Care sunt problemele reale?

Excelența în educație este recunoscută și recompensată! Începând cu anul 2015, Şantierul Naval "Damen” Galaţi alături de Combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galaţi și-au unit eforturile pentru a sprijini învăţamȃntul local. Anual, cele două companii premiază cei mai buni elevi ai judeţului Galaţi, care s-au clasat pe primele trei locuri la olimpiadele şcolare naţionale

Rezultatele:

  • În anul 2018, 43 de elevi au fost recompensați, valoarea totală a premiilor acordate de către societatea noastră fiind în suma de 92.500,00 lei.

Testimoniale

Echipa Manageriala AIESEC Galati – despre colaborarea cu Damen

Testimonials AIESEC project participants

"Parteneriatul cu DAMEN Galati, a fost unul cu adevarat neasteptat care insa ne-a ajutat ca anul acesta sa fim foarte aprope de indeplinirea viziunii noastre. Impreuna cu DAMEN am dezvoltat mai mult decat un parteneriat acestia fiind implicati de cele mai multe ori activ in activitatile noastre. Acest fapt putand doar sa ne bucure pentru ca intregii activitati AIESEC, a adus un plus de valoare.

Tin sa mentionez ca oamenii de aici ne-au fost un adevarat stalp de sustinere in parcursul nostru din acest an si astfel pot spune ca am inceput impreuna sa "Inovam pentru educatie".

Priveşte Video

Alexandru Daniel Popa - despre proiectul Ştiinţescu

Alexandru Daniel Popa, Executive Director - Fundatia Comunitara Galati

"Damen știe să se implice în comunitate. Face aceasta într-un mod autentic și atent, ca un prieten de drum. În proiectul Stiinţescu, Damen a fost aproape de Fundaţia Comunitară Galaţi, în pașii mari pe care i-am făcut și în cei mici. Această grijă sinceră pentru comunitate e dublată de dorinţa pentru schimbare durabilă, asemenea unui vapor care drum după drum, se întoarce în portul-acasă, cu o viziune mai largă și bună."

Alexandru Daniel Popa, Director Executiv - Fundaţia Comunitară Galaţi

Contact

Whether it's a simple question or you need assistance with your Damen product, we believe great things can start with a small conversation.

I'm interested in...